Ce sunt glucocorticoizii?
Glucocorticoizii sunt o clasă de corticosteroizi, fiind printre cele mai utilizate medicamente în medicina veterinară.
Datorită efectului puternic și rapid, glucocorticoizii reprezintă cea mai eficientă alternativă terapeutică la pacienții cu anumite afecțiuni ale pielii, de cele mai multe ori, fiind considerați prima linie în tratamentul bolilor inflamatorii acute și cronice ale pielii.
Trei exemple de glucocorticoizi sistemici utilizați în dermatologia veterinară sunt: prednison, prednisolon și metilprednisolon.
Aceștia au o acțiune de scurtă durată, metilprednisolonul având un timp de înjumătățire puțin mai lung față de prednisolon și exercită o acțiune mineralocorticoidă mai slabă. Efectul mineralocorticoid al glucocorticoizilor este reprezentat de o creștere
a producției de urină, urmată o creștere a aportului hidric.
Prednisonul reprezintă forma inactivă, fiind convertit la nivelul ficatului cu ajutorul unei enzime hepatice (glutation) în forma activă, prednisolon. Pisicile au în mod natural un nivel scăzut de glutaation, prin urmare este posibil ca această conversie să
nu se realizeze eficient. Din acest motiv, la această specie se recomandă numai formele active de glucocorticoizi, respectiv prednisolon și metilprednisolon.
Care este mecanismul de acțiune al glucocorticoizilor?
Glucocorticoizii acționează asupra sistemului imunitar, având efecte la nivelul întregului organism. Aceștia acționează la nivel nuclear, modificând sinteza proteinelor ARN. Efectele sistemice sunt reprezentate de inhibarea fosfolipazei A (importantă în producția de mediatori ai inflamației – leucotriene și prostaglandine), menținerea integrității membranei celulare, blocarea eliberării mediatorilor chimici preformați, suprimarea proliferării limfocitelor (celule cu rol extrem de important în imunitate), inhibarea răspunsului anticorpilor și suprimarea fagocitozei.
La ce sa fim atenți când vrem să administrăm glucocorticoizi?
În primul rând, este important să avem un diagnostic precis înainte de a începe un astfel de tratament, deoarece glucocorticoizii, prin efectul lor antiinflamator și imunosupresor, pot masca alte patologii și pot interfera cu anumite teste pe care dorim să le efectuăm.
În al doilea rând, trebuie să ne asigurăm că pacientul nostru poate primi glucocorticoizi, iar aici trebuie să acordăm o mare atenție pacienților imunosupresați, celor cu anumite afecțiuni endocrine (diabet, hiperadrenocorticism, hipotiroidism), celor cu afecțiuni cardiace si, nu în ultimul rând, celor cu anumite tipuri de neoplasm, la care aceste medicamente pot fi contraindicate.
Cu alte cuvinte, este esențial să ne asigurăm că tratamentul pe care îl administrăm nu face mai mult rău decât afecțiunea pe care o tratăm.
După ce am parcurs primele 2 etape , putem decide tipul, durata și doza terapeutică.
Multe dintre afecțiunile dermatologice necesită suprimarea pe termen lung a sistemului imunitar (ex. afecțiuni dermatologice autoimune), rolul antiinflamator sau de imunosupresie al glucocorticoizilor fiind dictat în principal de doza pe care o folosim, respectiv o doză mai mică, de antiinflamator sau o doză mare, de imunosupresie, dar si de factori individuali (răspunsul pacientului la doza administrată). În general, în cazul afecțiunilor autoimune, este nevoie de o doză mai mare la început, urmată de una mai mică, de întreținere, astfel încât efectele adverse să fie minime. De cele mai multe ori se recomandă introducerea unui alt medicament imunosupresor, pentru a obține un răspuns terapeutic eficient, cu cât mai puține efecte secundare.
Efecte secundare
Datorită acțiunii sistemice a glucocorticoizilor, reacțiile secundare pot fi numeroase și se clasifică în efecte secundare pe termen scurt, fiind acelea care apar imediat după începerea tratamentului, și efecte secundare care apar consecutiv administrării
pe o perioadă lungă de timp.
Efecte secundare pe termen scurt
Efectele secundare ce pot să apară imediat după inițierea tratamentului sunt în general reprezentate de polifagie (apetit crescut), polidipsie (aport hidric crescut), poliurie (urinare frecventă). Aceste efecte secundare nu pun viața pacientului în pericol, fiind mai degrabă neplacute pentru proprietar. În astfel de situații se recomandă ca doza inițială să fie redusă la jumătate.
Efecte secundare pe termen lung
Utilizarea pe termen lung a glucocorticoizilor poate duce la efecte adverse mai serioase, cum ar fi: afecțiuni endocrine (inclusiv hiperadrenocorticism sau diabet), predispoziție către infecții (infecții urinare, piodermite), predispoziție către afecțiuni musculoscheletice, atrofie cutanată, atrofie musculară, calcinosis cutis (acumularea sărurilor de calciu la nivelul pielii), afecțiuni cardiace (cardiomiopatie hipertrofică la pisică), hepatopatii. Pisicile, spre deosebire de câini, sunt mai puțin sensibile la efectele
glucocorticoizilor datorită faptului că au mai puțini receptori pentru glucocorticoizi. Prin urmare, la această specie, este nevoie de doze mai mari pentru a atinge efectul terapeutic dorit.
Utilizarea îndelungată a glucocorticoizilor duce de asemenea la supresia glandelor suprarenale și implicit la o producție insuficientă de glucocorticoizi endogeni (cortizol) . Dacă tratamentul este oprit brusc, glandele suprarenale nu vor fi capabile să producă o cantitate suficientă de cortizol, rezultând insuficiență adrenală (criză adisoniană).
Întreruperea tratamentului se va realiza treptat, urmând indicațiile medicului veterinar, dând astfel timp glandelor suprarenale să își reia funcția normală.
Monitorizarea tratamentului
Monitorizarea pacientului pe durata tratamentului cu glucocorticoizi este foarte importantă, iar fiecare caz trebuie să fie evaluat individual, în funcție de afecțiunea pe care o tratăm, particularițatile animalului (specie, vârstă, existența altor patologii), cerințele și complianța proprietarilor, dar și în funcție de posibilitățile financiare ale acestora.
Spre exemplu, în cazul dermatiei alergice la purici, tratamentul cu glucocorticoizi se adresează pruritului și nu cauzei primare. Astfel, acesta se va iniția pe o perioadă scurtă de timp. În acest caz, probabilitatea apariției efectelor secundare va fi minimă. Pe de altă parte, o atenție deosebită trebuie acordată bolilor dermatologice care necesită monitorizare pe termen lung, de exemplu pemfigus foliaceu.
Pemfigus foliaceu este cea mai frecventă boală autoimună de piele întâlnită la câini și pisici. Strategia generală de tratament este de a induce remisiunea cât mai repede posibil și de a controla boala pe termen lung, astfel încât să nu existe recidive.
Tratamentul inițial presupune administrarea în doză de imunosupresie a glucocorticoizilor pentru a obține un efect rapid. Provocarea cea mai mare o reprezintă managementul pe termen lung, targetul principal fiind de a reduce doza treptat, la una minima, capabilă să controleze boala.
Încă de la debutul terapiei, proprietarii trebuie să fie informați asupra efectelor adverse. Totodata, aceștia trebuie să fie instruiți să își observe îndeaproape animalele și să raporteze medicului veterinar îndată ce observă reacții adverse. Pe de alta parte, pacienții trebuie să fie monitorizati periodic, atât clinic, cât și prin examene paraclinice (hemoleucogramă, biochimie de sânge, analize de urină).
Bibliografie:
1. Patel, Anita (2011). Use and abuse of glucocorticoids in veterinary dermatology Part 1: Pharmacological activity, formulations and adverse effects. , 16(8), 36–41.
2. Andrew D. Lowe; Karen L. Campbell; Thomas Graves (2008). Glucocorticoids in the cat. , 19(6), 340–347.
3. Eileen L. Thacker (2010). Immunomodulators, Immunostimulants, and Immunotherapies in Small Animal Veterinary Medicine.
Dr. Carina Zain
